Reconstituirea Bătăliei de la Podul Jiului

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, după 98 de ani, focurile de armă şi strigătele soldaţilor au răsunat din nou pe Podul Jiului, în timpul luptei pentru apărarea oraşului de trupele germane. Din fericire, a fost vorba doar de o reconstituire a bătăliei din 14 octombrie 1916.

După 98 de ani de la evenimente, au fost reconstituite evenimentele din 1916

Asociaţia „Tradiţia Militară”, Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din Bucureşti şi Asociaţia „Deutsches Freikorps”, din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” au organizat în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, la podul spre Insuliţă, o reconstituire istorico-militară a bătăliei de la Podul Jiului desfăşurată în data de 14 octombrie 1916. Manifestarea a debutat cu prezentarea uniformelor şi armelor trupelor române şi germane, moment ce a reprezentat o adevărată lecţie de istorie pentru spectatori. A urmat apoi momentul cel mai aşteptat de public – reconstituirea propriu-zisă a luptei de la 14 octombrie 1916.

Prima reconstituire istorico-militară, la Târgu-Jiu

„Trupele germane au fost depistate de cercetaşi, care au dat alarma. Soldaţii şi-au luat armele şi au început să tragă în inamici. În cele din urmă, după o bătălie crâncenă, cu răniţi de ambele părţi, germanii s-au predat.” Acesta a fost scenariul primei reconstituiri istorico-militară desfășurată la Târgu-Jiu. Trupele române au fost conduse de Mircea Stoica, preşedintele Asociaţiei „Tradiţia Militară”, ce a purtat uniforma de căpitan. În ceea ce priveşte soldaţii germani, aceştia au fost conduşi de Antoniu Mureşanu, secretarul Asociaţiei „Deutsches Freikorps” din Bucureşti. „O grupă de militari germani din Regimentul 11 Bavarez de rezervă a încercat să surprindă două plutoane ale Armatei Române, încercând să înlesnească intrarea şi cucerirea oraşului Târgu-Jiu de către armata germană. Din fericire, nu a reuşit să cucerească şi să înlesnească intrarea în oraşul Târgu-Jiu, ceea ce nu i-a împiedicat totuşi să ajungă până la Bucureşti şi armata română să fie relativ înfrântă”, a explicat acesta. Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj felicită demersul Asociaţiei „Tradiţia Militară”, pentru realizarea primei reconstituiri istorico-militare a Bătăliei de la Podul Jiului, desfășurată în anul 1916, atunci când „bătrânii, femeile, cercetaşii şi copiii Gorjului au oprit năvala trupelor germane, apărându-şi dreptul la libertate”, așa cum se arăta în presa vremii.